„la inceput a fost nimicul...”
Prima zi: Am ajuns. Doar acoperisul lumii ma desparte de aceasta si simt fericirea timpa ce-mi apare pe fata. O simt in lacrimile ce se preling pentru scurt timp, devenind o oaza de fierbinte in acest desert alb, si apoi se intorc imediat la mine, inghetind in barba careia doar semi-transparenta zapezii ii permite aducerea-aminte a unui vag stralucitor negru originar. Si totusi fericirea nu ma copleseste, caci o scurta clipa de confuzie da nastere din nou intrebarii: e acesta un inceput sau un sfirsit?
Ziua a doua: Inca putin. Atit de putin dar atit de mult, insa trebuie sa reusesc. Trebuie? Nu stiu, dar stau in cort si privesc conservele goale ce au reusit sa-mi aminteasca de palmele mele inghetate, caci nenorocitele nu se mai dadeau desprinse de pielea-mi ce devenise mai ceva ca un clei, in contact cu suprafata de metal rece, stralucitoare... Arata minunat rosul singelui in zapada, atit de cald, atit de departe de acest infern... Si EA mai exista doar sub forma unui simplu element gramatical cunoscut de toti ca prenume.
Ziua a treia: Totul imi este impotriva. Dupa o noapte in care stomacul s-a luptat cu ultimele ramasite ingurgitabile ale unei substante denumita odata "mincare", dupa toate visurile prin care subconstientul se impotrivea uitarii aruncindu-mi imaginea EI in fata, iar vocea, ah vocea..., dupa tot acest cosmar... veni linistitoarea avalansa ce ma izola, totalmente, de lume...
A patra zi: Norii ingenuncheaza umili, dezvaluindu-mi imaginea Marelui Tel. Primii supusi, celalalt stapin, cu totii existau aici; cu totii in afara de TINE caci departarea incepea sa TE ucida. Iar eu SUNT deja la mijlocul drumului...
A cincea zi: In sfirsit SINGUR. Privesc calauza ce dispare incet si agatindu-ma de aceasta imagine incep sa ma scufund usor intr-un ocean de alb absolut. Si simt ca mor, plaminii urlind zadarnic: aer, aer, aer... zadarnic insa, caci te vad in adincuri asteptindu-ma, si vin, pentru totdeauna, la TINE...
A sasea zi: E timpul sa incep CALATORIA. Dar stau aici alaturi de tine, privindu-te cum visezi, privind cum lumina pura a diminetii devine curcubeu trecind prin parul tau ce vreau atit de mult sa-l simt, auzind respiratia ta de un calm extatic ce ma relaxeaza cum nici un drog n-ar putea-o face... Privesc cum te trezesti si ochii tai mi se arata in tot misterul lor iar lacrimile mele iti multumesc ca EXISTI...
A saptea zi: TE IUBESC.
de la tine, prin mine, pentru tine...
